SOCIAL MEDIA

Sunday, January 31, 2016

Un par cu reflexii Violet/Pruna L'Oreal Casting Creme Gloss 316



Bună fetelor, 
Astăzi am revenit cu o postare despre colorarea părului. De aproximativ 3 luni am decis să încerc o nuantă care deseori îmi atrăgea atenţia şi anume, Casting Creme Gloss 316 Prună.
Îmi făceam griji în privinţa acestei nuanţe deoarece îmi era teama că mă voi alege cu un şaten închis  şi nu cu acel violet prună la care visam. Din fericire, nuanţa a ieşit exact ca pe cutie J. Cred că v-am mai spus că ceea ce apreciez în general la această vopsea de păr, este faptul că nuanţele ies exact ca pe cutie asta dacă şi respectaţi/vă încadraţi în nuanţele recomandate. 

Reflexiile sunt cu adevărat superbe iar părul este mătăsos şi strălucitor. Fiind o vopsea fără amonic, nu atacă firul de păr ba chiar îl repară. Eu asta am observat şi mi s-a şi confirmat acest lucru de cele mai multe ori de către prietenele mele. O puteţi folosi o dată pe lună, eu cel puţin asta fac şi nu am remarcat până acum vreo schimbare negativă în ceea ce priveşte părul meu.
Mai jos se află poze cu nuanţa pe care am avut-o înainte şi anume 262 Coacăză Neagră
Îmi plăcea şi această nuanţă de roşcat dar cu timpul am realizat că este mult prea intensă pentru mine sau pentru sezonul rece cel puţin. Nu pot spune că exclud posibilitatea de a reveni vreodată la acest roşcat. Este o nuanţă frumoasă, deosebită şi foarte rezistentă. Probabil cea mai rezistentă nuanţă încercată până acum.
Cam aşa arată Casting Creme Gloss 316 Prună în părul meu:

Nu ştiu câtă vreme am să rămân cu această nuanţă deşi ştiu că este în tendinţe şi chiar mă avantajează deoarece L’Oreal are o gamă variantă de nuanţe care îmi fac cu ochiul de fiecare dată. Îmi place foarte tare look-ul lui Kylie Jenner.

 Are un păr superb cu o nuanţă intensă de şaten închis – soft black pe care recunosc că mi-aş dori să o încerc(din nou). Am avut o nuanţă asemănătoare cu cea pe care o are Kylie acum 4-5 ani şi mi-a plăcut destul de tare. Probabil m-aş vopsi un şaten/ciocolatiu închis din nou dar în ceea ce priveşte tunsoarea ei, nu ştiu dacă este momentul pentru această schimbare radicală. Nu ştiu dacă sunt pregătită să-mi scurtez părul atât de mult.
Cele mai frumoase nuanţe(Casting Creme Gloss) încercate de către mine până  în prezent şi pe care vi le recomand cu toată încrederea sunt acestea:

*Nu uitaţi să respectaţi nuanţele recomandate de pe cutiile de vopsea. Este posibil să nu vă iasă aşa cum vă doriţi dacă nu luaţi în considerare acest lucru.

Voi ce vopsea folosiţi? Vă gândiţi la vreo schimbare în ceea ce priveşte părul vostru?
Cu dragoste,
Hanelore